GREEDY WORM (GW) – Dacă ești pescar de păstrăv, biban, clean nu ai cum să nu tratezi această nălucă cu respect!
Probabil cea mai versatilă nălucă din gama worm –urilor. Acest model de worm a fost reprodus și de producătorul de năluci FISH UP sub denumirea de: “Tanta”. Datorită striațiilor de pe toată lungimea corpului, vibrațiile produse din animarea ei stârnește și cel mai mofturos pește declanșând agresivitatea instantanee la majoritatea speciilor de răpitori. Chiar și la cea mai mică acțiune exercitată din lansetă, această nălucă se activează aducând rezultate pe orice apă. Pescuită liniar, târât sau în dinți de fierăstrău, cu diferite monturi cum ar fi Drop-Shot, Jiga-Rig, Split-Shot sau cu micro jiguri, eficiența ei este imbatabilă.
De asemenea este una din favoritele pescarilor de Street Fishing. Imitând larvele, având acele nervuri care produc vibrații mărunte, nu poate trece neobservată de majoritatea peștilor răpitori de la cele mai mici talii pâna la pești de talie mijlocie sau mare cum ar fi șalăul sau știucile tinere.
În cele două mărimi, 4,5cm și 6,5cm, într-o gamă variată de culori, pot spune că răspunde la orice talie de pește răpitor de la păstrăv,biban, clean și chiar șalău, indiferent că sunt pescuite pe râuri, lacuri naturale, balastiere, râuri de munte sau lacuri de acumulare.
Disponibile atât în culori standard cât și laminate, cu inserții de glitter sau culori simple.
Nu uita că pot fi customizate după gustul tău, mai ales dacă peștii din apa pe care o pescuiești au preferințele lor pentru o anumită culoare!
Recomandări:
Material SUPER SOFT – pentru năluci mici de păstrăv, clean, biban. Ape cu curent slab sau lacuri. Pentru pești apatici sau anotimpuri reci. Compoziția fiind una foarte moale sunt mai predispuse la deteriorare mai rapidă. Materialul NU conține elastomeri (gen năluci Z-Man)!
Material SOFT – este materialul preponderent aflat în nălucile noastre și este cel mai versatil pe orice tip de apă, anotimp sau curenți de apă slabi și medii (gen lacuri, râuri sau balastiere). Material mai rezistent și moale, testat și recomandat pentru biban, șalău, avat, păstrăv de lac.
Material MEDIUM – dedicat peștilor de talie mai mare cu gura mai tare sau care sunt predispuși cu dinți (gen șalău mare, biban mare, știuci sau somn mic). Recomandat pentru ape cu un curent mediu sau puternic. Sunt mai rezistente și la o mai lungă utilizare. Fiind mai rigide puțin, acțiunea lor nu este foarte agresivă decât în curenți mai mari (râuri cu debit mai mare).
Material HARD – recomandat pentru pești de talie mare sau/și care sunt predispuși cu dinți (știuci sau somni). Sunt mai rezistente însă sunt mai rigide și cu acțiune mai agresivă mai ales dacă sunt pescuite în ape cu vâltori sau bulboane. Având o consistență mai tare sunt implicit mai rezistente la desele înțepări ale jigului sau mușcăturile prădătorilor din ape.
De menționat, consistența materialului îi poate modifica simțitor evoluția nălucii!
Caracteristici:
- Model: Greedy Worm
- cod culoare: D015
- Culoare: Golden Sunset
- Lungime: 6,5 cm
- Tip nălucă: Worm
- Recomandat la: păstrăv, biban, clean, șalău
- Jig recomandat: Micro Jiguri sau Cheburashka
- Mod de ambalare: 5 buc/plic.
Producător: CB. PREDATOR LURES
Reviews
There are no reviews yet.